Chirurgie veterinară
Când este necesară o intervenție chirugicală pentru patrupedul tău?
În situații de urgență, atunci când companionul tău a suferit o traumă sau un accident, intervenția chirurgicală poate repara fracturi, leziuni interne sau ale țesuturilor. Intervențiile chirurgicale sunt utilizate și pentru tratarea unor afecțiuni mai grave, cum ar fi de exemplu, eliminarea unor tumori, sau rezolvarea obstrucțiilor intestinale.
La clinica veterinară DUOVET acoperim o arie extinsă de intervenții chirurgicale, atât în domeniul ortopediei (fracturi, luxații), al țesuturilor moi (sterilizări, castrări, plăgi traumatice, tumori), cât și al oftalmologiei.
Punem accent pe calitatea și eficiența dotărilor, pentru că ne dorim ca animalul tău de companie să se bucure de cea mai buna îngrijire. De aceea, cabinetul veterinar DUOVET este dotat cu aparatură și instrumentar de ultimă generație, cu ajutorul cărora echipa noatră de medici veterinari pot îndeplini un act chirugical la cel mai înalt nivel.
Acordăm o deosebită atenție îngrijirii preoperatorii a companionului. Anestezia și analgezia este adaptată individual la necesitățile pacientului, ceea ce garantează faptul că animăluțul tău nu va suferi, și contribuie la recuperarea rapidă a acestuia.
Pregătirea patrupedului pentru o intervenție chirurgicală
Pentru intervențiile chirurgicale planificate, medicii noștri veterinari specializați îți vor oferi indicații clare, inclusiv restricții de alimentație cu maximum 12 ore înainte de procedură.
În cazul intervențiilor care presupun anestezie generală, medicul chirurg va recomanda anumite investigații pentru siguranța animăluțului, cum ar fi un set de analize pentru evaluarea stării generale de sănătate. După caz, pot fi necesare o evaluare imagistică (ecografie sau radiografie) și un consult cardiologic.
Ce se întâmplă în timpul și după intervenția chirurgicală?
Pe durata intervenției chirurgicale, patrupedul tău este sedat, intubat și monitorizat constant. Medicul anestezist va fi prezent în permanență, asigurându-se că tensiunea arterială, frecvența cardiacă și oxigenarea sunt în parametri optimi.
După încheierea intervenției chirurgicale, animăluțul tău va fi atent monitorizat în perioada postoperatorie de către o echipă medicală dedicată și va primi medicamente analgezice și tratamentul prescris de către medicul specialist coordonator, pentru a asigura o recuperare rapidă și cât mai confortabilă.
Ce tipuri de intervenții chirurgicale oferim?
Efectuăm o gamă largă de intervenții chirurgicale, inclusiv sterilizare/castrare, proceduri stomatologice, intervenții de chirurgie oncologică pe cavitatea abdominală și toracică, la nivel cutanat, intervenții pe tubul digestiv, colecistectomii, intervenții pe aparatul urinar (nefrectomii, nefrolitotomii, ureterolitotomii, cistotomii, uretrostome) și cezariene.
Ne asigurăm că fiecare procedură este efectuată cu grijă și în siguranță pentru animăluțul tău.
De ce să alegi clinica veterinară DUOVET
Echipa noastră de medici specialiști, cu vastă experiență în chirurgie și anesteziologie, utilizează echipamente de ultimă generație, în săli de operație dotate la cele mai înalte standarde. Asigurăm astfel cele mai bune condiții pentru intervențiile chirurgicale și o atenție constantă pentru confortul și recuperarea rapidă a animăluțului tău.
Listă prețuri chirurgie
Ovariohisterectomie pisică | 600 lei |
Ovariohisterectomie sub 5 kg | 800 lei |
Ovariohisterectomie 5-10 kg | 900 lei |
Ovariohisterectomie 10-20 kg | 1000 lei |
Ovariohisterectomie 20-30 kg | 1100 lei |
Ovariohisterectomie 30-40 kg | 1200 lei |
Ovariohisterectomie 40-50 kg | 1500 lei |
Orhidectomie motan | 400 lei |
Orhidectomie câine <10 kg | 600 lei |
Orhidectomie câine 10-20 kg | 800 lei |
Orhidectomie câine >20 kg | 1000 lei |
Criptorhidie motan / câine | 800-2000 lei |
Excizie tumoră piele (nu include anestezie) | 1000 - 2000 lei |
Piometru cățea | 1500-2500 lei |
Piometru pisică | 700-900 lei |
Tumori mamare pisică 1 lant (fără sterilizare) | 1000 lei |
Tumori mamare pisică 2 lanturi (fără sterilizare) | 1500 lei |
Pachet chirurgie tumori mamare pisică 1 lant cu sterilizare | 1200 lei |
Pachet chirurgie tumori mamare pisică 2 lanturi cu sterilizare | 1700 lei |
Tumori mamare cățea 1 lant (fără reconstrucție)*** | 1500 lei |
Tumori mamare cățea 2 lanturi (fără reconstrucție)*** | 2500 lei |
Cezariană pisică / cățea (pleacă de la) | 1000 - 2000 lei |
Cistotomie | 1200 - 1800 lei |
Uretrostomie | 1500 - 2000 lei |
Laparatomie exploratorie | 500 - 1000 lei |
Gastrotomie / enterotomie | 1500 - 2000 lei |
Enterectomie-anastomoză | 1800 - 3000 lei |
Torsiune gastrică | 2000 - 4000 lei |
Hernie ombilicală | 500 - 1000 lei |
Hernie perineală unilaterală | 1200 - 2000 lei |
Hernie perineală bilaterală | 1500 - 2500 lei |
Hernie inghinală | 1500 - 2500 lei |
Splenectomie | 1200 - 2500 lei |
Intervenție chirurgicală scurtă (tarif per 5 capse) | 100 lei |
Taxă chirurgie de urgență | 50% x cost operație lei |
*Prețurile sunt orientative și pot varia în funcție de complexitatea cazului.
**Costurile nu includ tratamentele postoperatorii necesare recuperării.
***În cazul tumorilor mamare, reconstrucția poate implica costuri suplimentare.
**** Prețurile se modifică la femelele gestante sau în călduri și în cazul apariției unor complicații.
Ce spun clienții
Întrebări frecvente
-
În cazul intervențiilor ușoare și fără complicații, cum este sterilizarea / castrarea, recuperarea este rapidă și îți poți lua companionul acasă, în aceeași zi.
Pentru intervențiile complexe, patrupedul poate rămâne internat 24-48 h, pentru monitorizare și tratament.
-
Operația este un eveniment stresant pentru pacienți, iar recuperarea presupune terapie specializată în liniște și necesită odihnă, iar vizita proprietarului îi poate provoca agitație. Recomandarea noastră este să aștepți ziua următoare pentru vizită.
-
În general, patrupedele pleacă din clinică cu un guler special, care le împiedică să ajungă la zona operată și să desfacă firele de sutură. Îți recomandăm să păstrezi indicația medicilor clinicii noastre, referitor la perioada de menținere a gulerului.
-
După o intervenție chirurgicală, patrupedul tău poate prezenta disconfort în zona abdominală, din cauza anesteziei, care încetinește mișcarea stomacului și a intestinelor. Este normal să bea apă, dar să refuze mâncarea în primele zile.
-
Dacă prezintă disconfort după operație, vei observa că este agitat, plânge, se linge excesiv și reacționează agresiv, daca îl atingi în zona operată. La externare ,medicul veterinar îi va prescrie analgezice și vei primi recomandări clare de administrare a acestora, pentru a elimina disconfortul patrupedului tău.